Me?!

Hey hey..

Am revenit în cele din urmã.. lipsa mea nu e fondatã.. adicã.. nu ştiu cum sã vã explic.. de multe ori am vrut sã mã-ntorc la tastaturã şi sã-mi aştern gândurile, dar.. mi s-au întâmplat diverse.. cum ar fi.. pur şi simplu intervenţia unui sentiment cât se poate de pur, lenea.. sau am zis pur şi simplu cã voi avea mai mult timp a2a zi.. sau nu-mi gãseam cuvintele şi alegeam sã renunţ..

Azi sunt într-o stare deplorabilã.. în dimineaţa asta una din BFF’urile mele a plecat la ţarã.. azi dupã-amiazã mi-am condus o altã BFF la garã, urmând ca în urmatoarele 2-3 zile sã rãmân cam singuricã..

Când am plecat de acasã era o atmosferã ciudatã afarã.. aerul era cald,dar uscat.. cerul era albastru şi soarele trimitea fascicole calde.. dar în unele “colţuri” apãruserã nişte petice mai “negre”.. speram sã disparã odatã cu acele adieri mai rãcoroase.. dar n-am avut noroc.. în timp ce stãteam pe peron aşteptând ca Andreea sã plece a început sã fulgere.. apoi acestea au fost urmate de tunete puternice.. nu mai auzisem aşa ceva de vara trecutã [îmi spuneai.. :))].. mã cuprinsese o stare plãcutã.. mã gândeam cã, cu aceste manifestãri violente îşi intrã în drepturi “vara”, cea timpurie, pe care am tot aşteptat-o.. dar tunetele au devenit mai puternice şi a început şi o ploaie cãlduţã.. Am urcat într-un maxi-taxi, eram singurã în maşinã pe lângã şofer, acesta m-a privit zâmbind şi m-a întrebat dacã mi-a fost fricã, i-am întors zâmbetul politicos şi i-am zis sincer “cam da”.. Mi-am ales un loc lânga fereastrã şi mi-am pus cãştile-n urechi.. priveam cum stropii calduţi loveau cu putere geamul şi se prelingeau încet, lãsând urme întrerupte,ce formau mici labirinte umede.. Atmosfera era încântãtoare.. în cãsti auzeam “A beautiful mess” a lui Jason Mraz.. ritmul lent şi picãturile de ploaie mã fãceau sã visez cu ochii deschişi.. nu v-aş putea spune la ce, pentru cã odatã terminatã melodia a început o alta cu un ritm mult mai alert şi am pierdut şirul gândurilor..

Ajunsã acasã m-am refugiat în camera mea şi am început sã citesc o carte pe care mi-am dorit-o foarte mult şi datoritã unui îngeraş pãzitor, am primit-o.. este un roman de dragoste cam trist.. iar cei doi pun pe hârtie toate sentimentele lor.. în mare parte cam dureroase.. şi fiind predispusã în a capta foarte uşor ce e în jurul meu, trãiam din plin toate acele sentimente scoase la ivealã de trecerea timpului.. starea mea devenind şi mai melancolicã..

Acum este şi mai rãu.. nici mãcar nu mai pot citi acea carte.. stau cu ea în mânã şi nu pot sã citesc decât un cuvânt.. m-am uitat la un episod nou din HANNAH MONTANA :.. şi nici nu sunt în stare sã-i transmit iubitului meu ce simt..

V-aţi convins cã sunt ca într-un sevraj?.. acum a intervenit şi plictiseala.. simt cã nu pot face nimic.. şi mai rãu este cã nu am nici cea mai micã dorinţã de a face ceva ca sã schimb totul.. mã complac în aceastã stare jalnicã.. este foarte ciudat..

Şi iatã încã un lucru “strange”.. şi anume cum voi încheia acest post.. cu 2 cuvinte simple.. care nu cred cã au legaturã cu ce am scris pânã acum..

Te iubesc :*