...O alta pierdere...

...ce înseamnă să pierzi ceva?...cum te simţi când speranţele îţi sunt spulberate?....atunci când treci prin asta nu găseşti cuvinte să-ţi exprimi trăirile...nu poţi să te gândeşti la ce s-a întâmplat...să judeci...să urăşti...nu poţi decât să te laşi dusă de sentimente...să închizi ochii şi să priveşti ploaia de lacrimi ce pune stăpânire pe sufletul tău,senin,până mai devreme...să vezi cum inima îţi e ruptă în mii de bucăţi...şi odată cu fiecare expiraţie este dispersată în aerul din lumea lipsită de viaţă din jurul tău...priveşti neputincioasă cum acolo unde cândva a fost ceva...ceva important pentru tine...rămâne doar un spaţiu gol şi rece...ce te doare la fiecare mişcare a corpului tău, mişcare făcută fără voia ta...devenind doar o marionetă ce nu-şi poate coordona gândurile...

...De ce să treci prin toate astea când tu ştii că nu ai făcut nimic rău...că meriţi să primeşti înapoi tot ce tu dăruieşti...?!...poate pentru că aceste lovituri directe te întăresc...te învaţă să nu mai repeţi nişte greşeli....pentru că aşa cum se spune "ce nu te omoară te face mai puternic"....

..De ce am ales acest subiect trist când astăzi a fost o zi aşa frumoasă?...pentru că asta am simţit aseară...am simţit lucruri pe care nu le înţelegeam...ură şi iubire....linişte şi confuzie...dorinţă de răzbunare şi resemnare...motivul...poate îl voi dezvălui mai târziu...mult mai târziu..atunci când nu va mai conta...

..şi aşa pentru sfârşit mi-a venit în minte ceva ce am reuşit să gândesc aseară...

"Te urăsc...

..nu pentru ce eşti..ci pentru ce n-ai vrut să fii...

..nu pentru ce-ai făcut..ci pentru ce n-ai vrut să faci...

..nu pentru ce-ai spus..ci pentru ce n-ai vrut să spui...

..nu pentru cum m-ai privit..ci pentru că n-ai ştiut să mă priveşti când am avut nevoie de ochii tăi...

..nu pentru cum mi-ai vorbit..ci pentru că n-ai ştiut să-mi vorbeşti când am avut nevoie de cuvintele tale...

..nu pentru tot ce ai făcut..ci pentru tot ce-ai fi putut să faci şi n-ai vrut..."

...EL si ea...

..acum cateva saptamani am participat ca supraveghetor la un concurs..celebrul Callude...deoarece ma plictiseam ingrozitor m-am gandit sa fac o mica povestire..care...poate...are treaba cu realitatea..sau poate nu...si m-am gandit s-o postez aici :)...

Gânduri îngheţate...

~Capitolul 1: întâlnirea..~

Totul a început într-un mod banal, total nesemnificativ. Ea era boboacă, primul an de liceu. Tremura de nerăbdare şi de frică. Sufletul ii era inundat de mii de sentimente pe care nu le înţelegea. Cu paşi timizi a intrat în noul său "cămin".

Era o privelişte care o înspămâta, accentuând fiorii de gheaţă ce îi cumprinseseră trupul. Se simţea nesigură,vânată,atent observată, cu toate că nu era decât o boabă de grâu într'un lan bine pârguit. Strângând puternic mâna prietenei sale, se îmbărbătă şi zâmbi, dulce şi inocent aşa cum ştia numai ea. Acel zâmbet ar fi putut risipi norii negrii şi furioşi într'o zi furtunoasă; puritatea lui ar fi redat cerului culoarea pură de azur.

Depăşind acest moment cu nu prea multă uşurinţă, îşi ridică privirea spre cei mai mari, ce inspectau atent fiecare mişcare a noilor veniţi. Atunci ceva s'a întâmplat, o poartă către magie a fost deschisă, spre a pătrunde lumina străvezie a sentimentelor nestăpânite; se întâmplă ceva unic; l'a zărit pe EL, un băiat de'a 10a, brunet cu părul creţ, tuns scurt, ochii albaştrii [şi verzi ;))], de înălţime medie, cu un zâmbet la fel de senin ca al unui copil ce îşi primeşte cadoul mult dorit în ziua de Crăciun. Arăta multă maturitate, dar în ochii săi minunaţi se oglindea sufletul jucăuş al unui ploduţ. Fără să ştie, a fermecat'o pentru "totdeauna" pe micuţa boboacă. Din acel moment teama i'a dispărut, s'a risipit ca lumina în abis; nu a rămas decât sentimentul de îndrăgire, ce punea stăpânire pe trupul ei firav din ce în ce mai mult. Era un sentiment mai pur decât oricare altul pe care l'a trăit, era ceva unic, plăcut, dar periculos.

O dată încheiată întreaga ceremonie, fata se întâlneşte cu prietenele ei, ce din păcate nu au intrat la acelaşi liceu cu ea. Fiecare îşi povesteşte experienţa din prima zi de boboacă. Ea asculta atentă întâmplările, însă încet..încet..se pierde în gânduri, totul în jurul ei dispare, rămâne doar ea într'o cameră goală, de un alb angelic.Doar ea şi o mie de întrebări având un singur subiect..EL. Acel "el" apărut de nicăieri, dar la momentul potrivit. În timp ce totul se derula într'un ritm alert în jurul ei, ea stătea tăcută, pierdută'n spaţiu şi timp, privind în gol cu un zâmbet hipnotizat pe chipul ei de copil. Realizând acest comportament fără precedent, prietenele sale o trezesc din acea stare de visare şi alarmate o întreabă ce s'a întâmplat. Ea îşi pierde cuvintele pentru un moment, până când una dintre fete adresează întrebarea decisivă "e vorba de un băiat?". Rămase uimită de viteza întâmplărilor. Fata zâmbeşte mutându'şi privirea spre fereastra deschisă prin care pătrundeau razele calde ale soarelui tomnatic. Constrânsă de curiozitatea prietenelor, tânăra îşi caută cuvintele pentru a exprima ceea ce a simţit şi ce simte. Însă în zadar încearcă, deoarece acele stări nu puteau fi explicate în cuvinte atât de banale; dar prietenele ei cunoscându'i sufletul şi modul de a fi, îşi dau seama de ceea ce ea vroia sî le transmită.

Era copleşită de cele întâmplate şi mărturisi că nu vrea să facă niciun pas înainte, deoarece el nu se va uita niciodatî la o fată ca ea. Dar gândurile acestea negative şi poate fără rost, au fost îndepărtate de cei doi îngeri păzitori ai săi, prietenele ei, hotărând să facă tot ce îi stă în putinţă pentru a'şi face loc în inima lui.

Aici începe un nou capitol al vieţii adolescentei ce întâlneşte prima IUBIRE de liceu!...

***

..Cam asa arata primul capitol din acest.."ceva"..:D..am promis cuiva ca voi continua povestea...si asa voi face..insa..momentan imi lipseste timpul...si poate vointa de a'mi aminti...sper sa va placa aceasta mica, chestiuta...